am casti!!! nu aud!!!

fiind bloggeri cel mai probabil cu totii suntem tineri. si, cum e si normal, tuturor ne place muzica. nu are rost sa intru in detalii pe tema muzicii in detaliu caci nu asta e scopul post-ului.
ma refer la muzica in general. ne place sa o ascultam oricand si orinde. de-asta s-a inventat radioul, televiziunile cu profil de muzica si cel mai important, celebrul walkman. jucaria asta mica a evoluat odata cu timpul dar scopul ei a ramas unul singur, sa ne ofere muzica oriunde, oricand si extraordinar de simplu. lucru care ne place, mai mult chiar ne incanta.
de ce? motive ar fi multe. plictiseala e unul, gustul e altul si ar mai merita luat in considerare faptul ca uneori ascultam muzica pentru ca nu avem chef sa auzim conversatiile din jurul nostru. ma refer in special la mersul cu autobuzul. nu cred ca are nimeni chef sa aude doua pustoaice fitoase cum discuta de ce bluza treny au vazut la nu stiu ce mall sau doua… doamne in varsta discutand despre “panarama” de naiba stie unde care cand a fost duminica la biserica s-a inchinat putin cam dubios sau mai stiu eu ce alte asemenea prostii. ah, si nu puteam sa uit un alt aspect. cocalarii care binevoiesc sa calatoareasca folosind autobuzul si ca sa arate cat de idioti sunt pun telefonul (cu radio ca ei sunt smecheri) pe super fm si urla un intreg autobuz de manele.
eu pur si simplu nu vreau sa aud nimic din toate astea. pana aici nici o problema. stai linistit, incepe acuma. cati dintre noi n-am patit sa ne vedem linistit de treaba noastra, ascultandu-ne muzica pana cand s-a gasit, de obicei la varsta a treia, o persoana care sa aibe ceva cu viata noastra. fie ca vrea conversatie, fie ca vrea sa afle cine stie ce, neglijeaza faptul ca din urechi ne ies niste fire sau, mai rau, ca avem pe urechi niste dita mai galene de marimea castilor de avion si incep sa vorbeasca. uneori au prostul obicei sa ne intrebe cate ceva de la spate. normal ca nu auzim.
dupa cateva secunde in care nu primeste feed-back, persoana respectiva incepe sa intre intr-o stare de nervi. adica se poate asa ceva? la toti anii pe care ii are in spate se gaseste un “mucos” care sa ii fie indiferent. in momentul asta daca iti e in fata, o vezi ca incepe sa gesticuleze, daca iti e in spate, incepe sa te bata pe umar insistent. ca o persoana decenta ce esti, iti scoti castile din urechi si intrebi cu ce poti ajuta.
starea de nervi atinge aici cote maxime. incerci sa calmezi persoana respectiva dar nimic. aici ai doua optiuni, ori iti pui inapoi castile si te indepartezi ori astepti calm sa-si termine pledoaria dupa care incerci sa explici. “nu va suparati, am casti, imi canta muzica in ele, nu v-am auzit. spune-ti-mi cu ce va pot ajuta”. garantat la o replica de genul primesti drept raspuns eterna si nemuritoarea “pe vremea mea tinerii aveau bun simt” si alte asemenea. dupa care, persoana in varsta iti intoarce spatele indignata si in bunul stil mai arunca si cateva vorbe “de duh”.
asa ca stau si ma gandesc, noi toti astia de umblam cu muzica in urechi ar trebui sa ne facem insigne, tricouri, sepci orice vizibil pe care sa scriem mare “am casti! nu aud” sau pentru sezonul de iarna “castile nu sunt pentru caldura, ci pentru galagie!”
pe mine sigur o sa ma vedeti cu asa un tricou. va faceti si voi?